Frunze arămii zburdă-n văzduh
Ea toamna se alintă
Mai caută măcar un duh
Pe care ea ursita să-l trimită.
Se regăsesc orbitele în falii
Amurgul toamnei pare răvăşit
Din depărtare se simt represalii
Vestind aerul rece al iernii contopit.
Senzaţiile sunt anevoioase
Ea toamna te inundă inocent
Tot sper ca timpul lesne să mă lase
Să retrăiesc destinul imanent.
Trăiesc ea toamna doar prin pori
N-a mai rămas din trup de peste vară
Decât senzaţia de arşiţă-n ninsori
Şi de ademenire pentru a nu ştiu câta oară.
Mă las dar în chemarea toamnei
O chem alene către mine
De aş putea, aş da eu Doamnei
Un ultim şi fierbinte suflu, dar nu ţine.
-->
Comentarii