se întorc nemuritorii,
cerul este plin de smoală,
lupul alb şi-a găsit odihna
sub norii negri ce îmbracă luna
în mantii de ceaţă,
corbii croncăne şi muşcă din stele,
lacrimile grele ca plumbul
îmbracă satul,
se aude hăuit în munţi,
se întorc lupii în Cetatea lui Zamolxe,
pe Altarele Timpului se sacrifică mieii,
sângele lor se scurge
peste fiinţa noastră,
în Amfiteatrul Dacic din Munţii Orăştiei
se pun la sfat toţi bătrânii
timpurilor trecute
de la naşterea noastră,
se analizează,
se cântăreşte bine
fiecare silabă şi cuvânt
şi se dau verdicte,
se toarnă vin
în ulcelele de lut
şi se înfulecă din berbecii
sacrificaţi în sanctuarele timpului,
bătrânii au obosit
şi cu soarta pe genunchi
îndură durerile celor răstigniţi
pe Columna lui Traian,
istoviţi de luptă
mai au puterea de a striga
la istorie,
mai au puterea de a cere
schimbarea,
dar cine să le-o dea,
îl cheamă atunci pe înţelept,
îl cheamă pe Zamolxe
ca prin legile lui de vorbe şi fapte
să le îndeplinească gândurile sufletului
ca acest popor măreţ rămas de la Decebal
să urce spre lumină dincolo de nori
unde sălăşuieşte zeul dac.
-->
Comentarii