Ruga mea e de sfinţire, cerul astăzi o ascultă,
Este semnul de iubire, bunătate şi credinţă,
Calea mea, fără poveste, îmi pare şi grea şi slută,
Ochii mei ,nu văd lumina, tot cerând, îngăduinţă.
Peste tot curge uitarea, ca şi ploile din cer,
Peste tot şi peste toate au rămas dorinţi apuse,
Lăsând loc pentru speranţa, în a cerului mister
Aşterut acum pe vise, rămas sigur, efemer.
Calc pe stropi de rouă crudă, feerie peste lume,
Iar pământul râde-n soare cu vădită-nţelepciune,
Simt că viaţa pământească, ce încă nu are nume,
Se prelinge în simţire, ca un semn divin, minune.
Las în suflet să se stingă amintiri ce-mi irosesc,
Urma paşilor miroase a parfum de împăcare,
Norii strâng lacrima, care, anii mei îi tot golesc,
Iar pe cale împăcării, ochii las, să vadă-o floare.
Să pot răscoli iar viaţa, ce-i ascunsă într-un cufăr,
Să adorm oglinda nopţii, în descântecul de şoapte,
Să primesc botezul sorţii, garanţie că nu sufăr,
Să-mi redea cerul lumina, din steluţele furate.
-->
Comentarii
Lirism deosebit...pătrunzător şi delicat.
Felicitări!
.
Cu bucuria trecerii,
Aurora
Frumoase versuri!