cenuşă de zboruri căzute
plouă peste mine
cu stropi mari de vise inocente
cineva le absoarbe
precum o secetă stropii de apă
îl muşc de sărut
dar nu-i spun de ce
iar el se preface că nu-l doare
în noapte
îmi trag eşarfa albastră peste mâna dreaptă
cu secunde cu tot
şi trec în inefabila returnare de gesturi
e acolo un ocean de foc
care stă să treacă peste gândurile noastre
el îmi sărută dimineţile
prin unde neclare de şoapte
şi eu mă prefac că nu-l aud
iar apoi se reîntoarce în fuga siderată de timp
atât cât să-şi accepte transformarea eşuată
suntem frânţi
trec paşii somnului prin viaţă
dar vreau să cred că nu îmbătrânim
ne mai alergăm o toamnă pe o dâră de vis
poate din pricina acelor dimnineţi şoptite
şi-atât de înguste ȋncȃt nu am putea intra în ele
nici dac-am fi de-o şchioapă
pe pantele deşartelor căutări
aş înceta să mai trec
dar fericirea aspiră la cele mai neplăcute şi umile glorii
ce trec prin mine ca o sageată de plumb
cutele tălpilor nu întârzie s-apară
şi mă trag în josul frunţii
el se face că mă prinde
iar eu îl privesc cu dispreţ
între noi
singurătatea rânjind ca o nălucă
face diferenţa
ascultându-i limbajul cardinal
ecoul îmi penetrează gândul
-->
Comentarii
Frumos poem
intre noi
singurătatea rânjind ca o nălucă
face diferenţa
ascultându-i limbajul cardinal
ecoul îmi penetrează gândul