Când haina sufletului
e prea strâmtă,
ai vrea să-ţi întorci privirea
înapoi, la clipa de lumină,
spre trăirea senină,
când împleteai
speranţa cu candoare
şi zâmbetul, cu iubirea imensă
ce venea de la soare...
Dar, ca o dâră sumbră pe alte poteci,
vezi chemarea ta cum s-a scurs,
diluată cu speranţe seci...
în lungi cuvinte... spre Apus.
Într-o clipă de mister
acum, apare şi nedumerita întrebare,
”Ce este viaţa ?!..
Oare, sub pământ am să pier,...
Sau, prin tainice unde mă voi îndrepta
spre Veşnicia Timpului
din al Noulea Cer?!...“
Tu, care până azi n-ai înţeles,
că aici, se dă o mare luptă,
că viaţa e o scară a virtuţii,
că acest început de drum, are alt sens,
că, tu, străbătând poteci peste omenire,
poţi escalada toţi munţii.
Cu siguranţă, “dacă vrei”
poţi urca spre înalt, cu putere,
dincolo de pragul porţii,
spre alte Eterne Zări!
Şi, dacă îi preţuieşti timpul,
îi poţi parcurge infinitul,
în ploi de binecuvântări.
Ajuns, sus, “pe stânca vieţii”,
pe albe trepte de smarald,
în mâna aducerii aminte
poţi să duci « Acolo » lacrima prinos,
de la lumea ta, de jos.
Dar, tu-i spui timpului, mai stai!...
Nu urmărşti al vieţii scop!
Zi după zi, an dupa an,
în clipele de deprimaţii
fredonezi cu tristeţe,
“of!... nu am fărâmă de noroc!
Destinul nu mi-a hărăzit să am
nici aptitudini şi nici înclinaţii!”
Şi astfel, motivaţia virtuţii,
să urci stânca Golgotei,
ţi-a devenit calvar!!...
Rămas pe prima treaptă
timpul tău s-a scurs în zadar?!!...
-->
Comentarii
Multumesc mult de tot, Bunule Prieten! Esti un geniu, mi-a placut! Este un mare adevar... Sa fim foarte atenti la pretentiile lui Dumnezeu, Doamne ajuta!