Pe un colţ de prispă veche, din lut galben, nisipos,
Şade ursoaica bătrână, lângă ea şi ursul, moş.
De trei ore, în tăcere, oftează îngânduraţi,
Trişti, gârbovi, făr' de putere şi de doruri sfâşiaţi.
.
Patru feciori au bătrânii, arătoşi ca nişte munţi!
I-au crescut trudind din greu de-au ajuns tineri cărunţi.
Ei şi ce? Puteau să rabde zile-ntregi fără bucate,
Doar să aibe copilaşii ca şi cei avuţi, de toate!
.
Purtau haine ponosite, cu petece tot uzate,
Căpătate de la rude, după ani şi ani purtate;
Se-nveleau în ierni geroase cu trei pături zdrenţuite,
Iar puii sub cojocele căptuşite şi-mblănite.
.
Doamne, seara la culcare, ce frumos se cuibăreau,
Ascultând povestioare chicoteau, se îmboldeau,
Ori respirau sacadat de la întâmplări bizare,
Şi apoi ţipau în cor stârnind larmă. Ce rumoare!
.
Lacrimile curg şiroaie pe obrajii lor bătrâni,
Îi mai vizitează vântul şi de prin vecini doi câini,
Care sar poarta uşor, prăvălită într-o rână,
Şi-i alină cum ştiu ei, lingându-le câte-o mână.
.
Pe copii nu-i văd cu anii, parcă a trecut un veac
De când n-au venit acasă, în cătunul mic, sărac;
Unde doi părinţi chirciţi, cu palme bătătorite,
Îi aşteaptă-n colţ de prispă pe un soare crud, fierbinte...
.
Vin zvonuri, sunt ocupaţi, au funcţii, răspunderi mari,
Dar de ce lumea-i numeşte "cărpănoşi de demnitari"?
Nu le mai place ţărâna, pulbere înecăcioasă,
Au şoferi şi gărzi de corp...vilelor le spun "acasă".
...........................................................................
Te rog Doamne-ngenuncheată, te rog mult, ca să nu-i laşi,
Pe copiii crescuţi greu să ajungă nişte laşi,
Şi să-şi uite-n colţ de prispă pe părinţii lor bătrâni,
Care mai sunt vizitaţi doar de vânt şi de doi câini...
Căci nimic nu-şi mai doresc din nedreapta lume mare,
Decât să-i primească-n prag c-o ultimă-mbrăţişare.
-->
Comentarii