Pe un colţ de prispă veche, din lut galben, nisipos,

Şade ursoaica bătrână, lângă ea şi ursul, moş.

De trei ore, în tăcere, oftează îngânduraţi,

Trişti, gârbovi, făr' de putere şi de doruri sfâşiaţi.

.

Patru feciori au bătrânii, arătoşi ca nişte munţi!

I-au crescut trudind din greu de-au ajuns tineri cărunţi.

Ei şi ce? Puteau să rabde zile-ntregi fără bucate,

Doar să aibe copilaşii ca şi cei avuţi, de toate!

.

Purtau haine ponosite, cu petece tot uzate,

Căpătate de la rude, după ani şi ani purtate;

Se-nveleau în ierni geroase cu trei pături zdrenţuite,

Iar puii sub cojocele căptuşite şi-mblănite.

.

Doamne, seara la culcare, ce frumos se cuibăreau,

Ascultând povestioare chicoteau, se îmboldeau,

Ori respirau sacadat de la întâmplări bizare,

Şi apoi ţipau în cor stârnind larmă. Ce rumoare!

.

Lacrimile curg şiroaie pe obrajii lor bătrâni,

Îi mai vizitează vântul şi de prin vecini doi câini,

Care sar poarta uşor, prăvălită într-o rână,

Şi-i alină cum ştiu ei, lingându-le câte-o mână.

.

Pe copii nu-i văd cu anii, parcă a trecut un veac

De când n-au venit acasă, în cătunul mic, sărac;

Unde doi părinţi chirciţi, cu palme bătătorite,

Îi aşteaptă-n colţ de prispă pe un soare crud, fierbinte...

.

Vin zvonuri, sunt ocupaţi, au funcţii, răspunderi mari,

Dar de ce lumea-i numeşte "cărpănoşi de demnitari"?

Nu le mai place ţărâna, pulbere înecăcioasă,

Au şoferi şi gărzi de corp...vilelor le spun "acasă".

...........................................................................

Te rog Doamne-ngenuncheată, te rog mult, ca să nu-i laşi,

Pe copiii crescuţi greu să ajungă nişte laşi,

Şi să-şi uite-n colţ de prispă pe părinţii lor bătrâni,

Care mai sunt vizitaţi doar de vânt şi de doi câini...

Căci nimic nu-şi mai doresc din nedreapta lume mare,

Decât să-i primească-n prag c-o ultimă-mbrăţişare.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean – scrisoare de dragoste prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – scrisoare de dragoste – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama…
Acum 15 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, iulie
Ioan Muntean - Panorama literară, iulie 2024
01. (cyberpoem)…
Acum 30 minute
Balaj Radu-Alin a postat o postare pe blog
Acum 43 minute
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - scrisoare de dragoste în Cronopediada grup
""
Acum 13 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - scrisoare de dragoste în Cronopediada grup
""
Acum 13 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - scrisoare de dragoste în Cronopediada grup
""
Acum 13 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - scrisoare de dragoste în Cronopediada grup
""
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Produsul de mai sus este o medalie masonică realizată în anul 1868 în Timișoara la…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Din peregrinările mele prin lumea internetului recunosc cu mâna pe inimă că documentarea acestei…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție
CA SĂ PARĂ CE NU ESTENu știu dacă e prestanțăOri cumva chiar ignoranță;C-a vrut să o facă latăȘi-a…
Acum 17 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4149. tema tsunami
Rime: prestanţă / lată (din noul set de 10)
Acum 17 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4149. tema tsunami
Tema: SOARTA
 
UNUI  PESIMIST
 
Culcându-se pe-o ureche,
Parcă e lovit de streche,
Bate zadarnic …
Acum 17 ore
Mai Mult…
-->