Pășesc desculț prin iarba mătăsoasă
sonet
Pășesc desculț prin iarba mătăsoasă
Și calc ușor să nu-i omor culoarea
Pe față, brusc, îmi așternu paloarea
Pustiul ce domnea pe dulcea-mi casă.
Stă înclinată vechea poartă care-a
Înțepenit de vreme și nu-i pasă
Câte- amintiri din neguri mă apasă
Când strigătele mele umplu zarea.
Mă simt ca frunza peste care vântul
Crud se avântă, suflând-o-n jos, în sus...
Și-i zdrențuie, dezlănțuit, veșmântul.
Privind spre ușa cu lacăt mare pus
Din casă cald mă dojenește Sfântul
Eu mă rog să-mi ierte sufletu-mi distrus!
Autor Elena Mititelu
-->
Comentarii
Frumoase versuri!
Aleasă prețuire!
Pentru almanah se trimit textele în word la adresele de mail, menționate în "anunț".