Pentru ultima oară

Mi-e teamă de nopţile
cu drumuri prin întuneric,

nimic din misterul ce se lasă
pe fruntea rece,
nu scapă printre degete,
gaura neagră a universului.

Bezna din hău e mai aspră
altfel nu s-ar fi născut lumina,
acasă în fântâna inimii
apa stă neclintită,
întunericul ei o soarbe,
aştept să-ţi văd zâmbetul
nedumerit
în camera de gardă.

Sufletul e mai gol
fără chipul tău
şi mai sec
fără niciun cuvânt.

Undeva-n gândurile care macină
mă priveşti şi-ţi spui,
un bărbat scos din peisaj.

Dacă
m-ai îmboldi cu un semn
pentru râvnita întâlnire,
aş pune capăt drumului,
m-aş întoarce la izvorul dintre inimi,
l-aş smoli
pentru ultima oară,
să-ţi stâmpere setea amară
cu rouă de trandafiri.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->