Pierduţi în paradigma unui cub
Din pereţi, oglinzi şi ferestre
Suntem modelul propriilor picturi rupestre
În care ne vânăm raţional şi decent
Iluzii,speranţe
Până la marginea de adevăr dement
De atâtea minciuni ce-i stau argument
Fosilizate-n libertăţi obscure
Sub care ne iubim concret cât poate să îndure
O epidermă fină vibrând de-atâta frică,
De spaima infectării şi-a biciului de frig,
Sau cel rupt din comete
Ce trec din când în când
Să vadă pe pământ
Cum se pogoară valuri de minţi extraterestre,
Gândim prea mult şi poate
Suntem pe la ferestre un semn că mai departe
De noi nimic nu este,
Ce dacă scriem
Mereu altă poveste, durează o secundă
Sau poate e secunda regres spre veșnicie
Căci moartea ne învaţă
Că are mii de feţe
Şi astfel pot să aflu
Un alt revers al orei când iată
De mâine nu mai sunt!
Doar cubul paradigmei apasă în pământ
Şi îl ascult cum alţii
Prin paşii mei tot umblă,
Prin vorba mea vorbesc,
Absurd e că iubirea le este ca a mea,
Doar fină epiderma nu are înţeles,
Nu ştie să răspundă
La mângâieri pe care
Mi le-am ascuns în suflet
Când am plecat să aflu de este cineva
Care de mine va pune-o întrebare,
Acesta-i adevăr ca ultimul răspuns
Căci totul e uitare
Pereţi, oglinzi, ferestre
Pe care să rămânem
În amintiri rupestre...
-->
Comentarii
Mulțumesc Matei Ioanitiu ,excelent song Sasha Sloan!