Periferie

Nu mă surprinde
cum gura ta modelează cuvintele,
aproape fiecare cuvânt are vocalele sunătoare
puse să cânte din interor.
Serile mă fac să cred că universul începe cu un crepuscul
odată cu topirea culorilor una în alta.
În ochii mei verzui-căprui ca frunzele
din motive pe care nu le cunosc
memoria se încarcă cu iluziile nopţii fără nume
în care stelele n-au încăput în cerul tău
să-ţi lumineze întunericul orb
prin care se plimbă moarte-n gabriolete.
Pe drumurile de la marginea oraşului
unde trecătorii încălţaţi în cizme râd
şi batjocoresc destinul
nimeni nu moare
în acest iad
decât cu bucuria eliberării.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->