credeam că ziduri înalte
baricadează drumul spre paradis,
că ape limpezi cu sclipiri de granit,
susură refrene difuze prin iarba moale ,
căutând urma paşilor pierduţi
prin infinitul amurgurilor oarbe.
credeam că acolo
între două lumi uitate,
triluri de privighetori
pictează note cu trupuri încinse
de roşul macilor
pe portative suspendate
de emoţie
m-am pierdut o clipă
pe tărâmul nimănui
în ţara soarelui răsare,
pe alei de cireşi înfloriţi
vise albe şi monotone
mă îngropau
culegeam în potire de-argint
oftatul cuvinelor de iubire...
călătoria fantastică
prin lumea pierdută,
ne ţine captivi în fiorduri de suflet,
până când furtunile din noi
îşi retrag din adâncuri
cu furie
corabiile eşuate ale amintirilor incomode
atunci când luna îşi striveşte
ultima licărire
meditând la ziua trecută,
îmbrăţişând dimineţa ce vine
glasul tău tulbură
secundele infinite
aruncând necuvinte
în hăul dintre noi
-->
Comentarii