Cuvintele, răzbunătoare, s-au adunat pe hârtie
îmi colindă sufletul la început de primăvară
pe jumătate îngropat în păcatele de ieri
strânse cu grijă sub lespedea unui vis.
mâna refuză pixul îngheţat pe cuvântul „fericire”,
stâlcit de prefexiul „ne”
inima coboară spre asfinţit
ciocârlia aduce ghiocelul plăpând
mi-l aşterne pe ochii sufletului încet
ca o adiere a vremii lăsată la cumpăna nopţii.
La capătul zilei se aud clopotele albastre
toaca bate pe-o picătură de dor
durerea răstignită îşi apleacă privirea şi plânge
pixul se apropie iarăşi de prefixul “ne”
aşterne flori de lacrimă
gândul devine tămâie şi vorba mir
“fericirea” s-a unit cu “ne” în primavera uitării
foia de hârtie aleargă spre muzica divină a neantului
urmată de pixul îngerului ce a îngroşat cuvântul
“nefericire”.
-->
Comentarii
Multumesc, Rodica.
tristete profunda. Desi poemul este taent conceput, unda aceasta de tristete, de "ne", il intuneca. Cauta fericirea in umbrele poeziei, iar atunci cand te vei regasi in ea si te vei contopi cu ea, triatetea va fi departe. Frumos!
O primavara muninata! Multumesc, Emilia.
.../ gândul devine tămâie şi vorba mir / Am lecturat cu plăcere!