Plângi…
Plângi în nopțile senine,
Plângi cu fruntea-n perna albă,
Din nesomn se face salbă
Și din vise căi divine.
Plângi pe crucea de mormânt,
Când cocorii își iau zborul,
Veșnic fi-vei călătorul
Și eroul pe pământ.
Plângi când viața ți-e osândă
Și cînd inima te doare,
Nu intra în disperare,
Domnul stă mereu la pândă.
Plângi la margine de lună,
Și la margini de cuvânt,
Suntem lan bătut de vânt,
Care vrea să ne răpună.
Plângi tu trestie căzută,
Când furtuna te –a învins
Și când soarele apune,
Retezându-ți orice vis.
Plângi ființă trecătoare,
Ce în zare se înclină,
Fii doar cuget și lumină,
Viața trece ca o boare.
Plânsul încă ți-e izvorul
Dorului de absolut,
Suntem suflet, suntem lut
Și prin lume călătorul.
vineri, 11 iulie 2014
-->
Comentarii
Mulțumesc Agafia, Gabriela și Angi pentru trecere prin poezia mea.
Existența este vazută de către eul liric ca o nesfarsită lamentație.Plansul,apa în genere purifică universul.Remarc:
,, Plângi la margine de lună,
Și la margini de cuvânt"
Recitit cu multa placere.