PLÂNSUL LUNII
Mă privește luna cu ochi de sfinx
Cum ascult tăcerile nopții, învăluită
În umbre. Îmi ascultă pulsurile inimii
Clopote în urechile întunecimilor.
Cum visurile-mi scrutează umbrele
Stelelor, căutând urmele iubirilor
Ascunse în undele umbrelor.
Mă veghează ascuns în umbra frunzișului
Ochiul păsării nopții .Plânsul inimii
Se prelinge în valurile întunericului
Nepătruns, tremurat ascultând
Înfrigurat de dor,cufundându-se în adâncimile
Tenebrelor,în căutarea unui tresărit
Din iubirea ta unde să-și odihnească
Suferința și teama de fantomatice umbre
Ce ascund spaimele tăcute ale singurătății.
Un câine în depărtare urlă a pustiu,strigăt prelung
Urlă la lună, șfâșiind tăcerile nopții.
Pasărea nopții răspunde lugubru întregind
Corul.Sufletu-mi singur se strânge în sine
Înghețând plânsul.O adiere caldă îi soptește,
îi sărută teama Îi soarbe lacrimile:
-Nu ești singur!Peisajul lunar nu-i ceea ce pare
E înșelător!Luna uneori joacă farse lugubre,
Făcând câinii să urle și pasărea nopții să cânte-a
Pustiu!În ciuda farselor ei, când Vârcolacii
Îi mușcă lumina, suferă luna și plânge.
Plânsul ei crează impulsuri ciudate și vise de spaime.
-Eu sunt iubirea ce inima ta plânge! Am venit
La chemarea dorului tău să cern întunericul,
Să izgonesc spaimele nopții,să fim doi,
În mijlocul nopții cu luna ce plânge,
Să zădărnicim vrăjile și să salvăm luna,
Alungând umbrele ce-i mușcă lumina,
Ea să ne cearnă cu argintu-i din raze,iubirea.
-->
Comentarii
Mulțumesc cu sufletul pentru popas și susținere!Cu mult respect și prețuire,Maria.
un poem incarcat de ganduri fara limite, plin, condensat, remarcabil. Felicitari!