Vinovat de iubire în toţi anii ăştia, mă aflu. O aruncam
în fiecare fâlfâire de aripi din zborul păsărilor de dor
nebun, de albastru, până-n toamnă, cand plecau
în ţările calde şi eu rămâneam să-mi ling
rănile lăsate în trup de zbateri de ochi
clipiţi după suflet. Acum,
mi-am căptuşit încăperea
pentru el. Am strâns căldura
de peste ani şi nu-l mai las
să plece. Să stea la mine,
să-i fie cald şi eu îmi voi găsi un colţ în el
să stau ghemuit, chircit. Îi las lui toată bolta cerului meu
să zboare când se plictiseşte, dar eu să fiu în zborul lui, cu el.
Pledez pentru iubire.
15.09.2014, ora 15,31’

Comentarii
multumesc mult Lenus, o zi minunata, Marius
Frumoase versuri!
multumesc mult Gabriela, o noapte binecuvantata, Marius
Pledez pentru iubire. SI EU ! LIKE!