Ploaia

PLOAIA


Ții minte ploaia noastră cum cădea,
prăpăstii peste tot veneau de sus,
ca imn al vieții fulgere în ea
și uneori și-n vorbele de spus.
Iar noi eram un codru de iubire,
stăteam copacii sub ceruri ce deschid
atâtea răsărituri nemurire
cu umbre și lumini, codru lichid.
Mai știi, erai șiroaiele de ploaie
și mâna mea îți era mângâierea,
sub ceruri negre care se-ncovoaie,
să-ți ferece în taină adierea.
Ții minte ploaia noastră dintr-o vreme,
din noi creșteau copacii în picioare,
lăsând lumini în viață să ne-îndemne:
Iubiți-vă în răsărit de Soare!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->