zvâcnește vântul printre frunze,
stoluri lungi departe pleacă,
spre alte țărmuri neștiute,
cântecul toamnei s-a trezit la umbră,
ceața acoperă drumul spre casă,
scârțâie poarta de lemn uscată de vreme.
deschid fereastra unei zile de toamnă,
știu bine bucuria unei crizanteme,
din lămpile galbene căzute pe pământ,
strălucește roua dimineții în zori,
în liniște, poarta de lemn uscat așteaptă.
mă poartă gândul printre culorile reci,
mărunțita frunză risipită de timp uitată,
vântul zboară printre multe vreascuri,
curg valurile ploii în jăratecul toamnei,
poarta scârțâie prin umezeala frunzelor.
cântă toamna, notele îmbracă multe game,
ceața gonește și ultima rază timidă,
octombrie se joacă printre frunze,
străbatem amândoi vechea potecă,
vântul neliniștit clatină poarta veche.
se- mpletesc ramurile triste și goale,
ploaie destramă gustul ruginiu al vremii,
poate ne vom reîntoarce pe vechea potecă,
să ascultăm foșnetul liniștit al frunzei,
când poarta scârțâie te aștept să vii.
30.09.2019
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos!
Minunate versuri!
https://revistacronostaifaslierar.wordpress.com/2019/10/01/poarta-d...
https://agentiaizvordecultura.wordpress.com/2019/10/01/poarta-de-le...
Mulțumesc !
Din suflet... pentru suflet!
Minunat!
Fiecare scârțâire a porții... reprezintă momente unice în timp.
Frumos, felicitări Nicoleta !