Poate
(GV)
Poate că nu trebuia să pleci
în nesfârşita umbră cerească,
când stele mai aveam
ascunse în dorinţe,
către un ochi de apă,
din taina
nelumească,
ca foşnet rădăcină, din vis
nu trebuinţe!
Nu trebuia să pleci, din taina
adieri,
din sunet de tăcere,
zvâcnind spre învârtire,
mi-e frunza încă strânsă,
în toamna ta de ieri,
şi visul îl mai am,
în dor ... de nemurire.
Cuvântul tău de-acum,
poate-mi va drege pasul,
în care te-am zidit, iubito, cu emfază,
aş fi putut să-ţi fiu,
cândva, să ştii, popasul
în ziua Învierii,
a noastră ... la amiază.
-->
Comentarii