poem cu miros de liliac
ne linge lumina-n zvon de viori şi-n ciripit de păsări
când aripa fericirii nu vrea să-nchidă ochii peste noi,
ca pasărea sacră cădem peste umbra amurgului gol
când liliacul şi-a desmorţit floarea peste raza de lună,
miroase iubito a noi când eram fericiţi împărăţind lumea,
când copacii alergau tăcuţi călăreţi peste câmpia în floare,
când seara umbla desculţă prin rouă şi pădurea
ardea albastru peste orizontul ce se prăvălea peste apele
din zare printre luceferi şi stele, printre fluturi şi licurici;
eu n-am să uit cât de frumoasă fusese seara aceea
când amăgit de ochii tăi m-am prins de pletorice stele
şi mi-am legănat visele de acest anotimp cu care am plecat
undeva departe în ţara în care mi s-au topit gândurile
devenind rug pe lujerul unei flori cu rădăcini în abis;
mi-am îndreptat apoi privirile spre câmpii sterpe şi goale,
când mă prindea dorul de tine, mă privea ochiul timpului,
ardea totul între mine şi tine şi ne topiam în fumul cerului,
amândoi rămânând unul ca un mit între soare şi lună;
mă pasc linişti şi nelinişti când sap în rana deschisă
şi încă mai aud vorbind sângele meu prin seva şi vânturile
vieţii despre zâmbetul tău de floare cu ochii de peruzea,
rătăcim mereu printre cuvinte spre recele alb al lunii,
şi ochii tăi, şi mâna ta, şi sufletul tău mă umilesc când
cade amurgul şi psalmii curg pustii ca o apă lină pe un prund
plin de grohotişuri peste toate nopţile trecute şi netrecute,
când privirile mele lacome şi palmele se sprijineau
pe corpul tău ca pe o amforă, presimţeam născându-se
bucurii care izvorau din munţii cu umbre fugare de cerbi.
…………………………………………………………..
au înflorit liliecii, miroase a parfum de femeie,
mi-am limpezit visele, somnul meu nu mai doarme,
păzeşte visele şi limpezeşte durerile încrustate în inimă.
duminică, 17 aprilie 2016

Comentarii
Mulţumesc Veronica.
Minunate versuri!