Poem închinat timpului

3273997781?profile=RESIZE_710x

E atât de multă singurătate în noi
Doar poezia este locul în care te regăsesc
Când cauți cărarea către casă,
Iar soarele luminează chipul
Mă întorc mirată în timp
Pe pajistea plină cu maci, în zori
În foșnetul de iarbă
Și cântec de privighetori
Scriu o slovă, despre voi
Copii ai sufletului meu, alinarea vieții
Așteptând în prag chipul vostru drag
Rândurile mele, veșnicia gândurilor
Ridic ochii la cer și văd
Necuprinsul șirag al stelelor
Un dulce fior, un soare blând răsărind
Mângâierea zefirului din depărtate universuri
Poem închinat timpului,
Umplând singurătatea clipei
Am înțeles într-un târziu cântecul vieții
La o răscruce de drumuri într-o iubire fără timp
O lacrimă ca o mângâiere de vânt
Când apusul va coborî în zare...

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Mai Mult…
-->