Ca într-un poem necuprins stai
fără sunete cu limba sfârşită,
emoţii şi cuvinte-i adaugi.
Urci pe ziduri înţelesuri adânci,
să lumineze depărtările de noi,
de frunzele capătă şoptiri
în asfinţit de auz
ce renaşte.
Eu voi avea nervi luminoşi
pe care nu-i văd.
Zăvoarele se rup
la intrarea-n lăuntricul cuib
unde se schimbă curcubeul
în culori de apă,
de nimeni nu se plânge.

Comentarii