Poem necuprins

Ca într-un poem necuprins stai
fără sunete cu limba sfârşită,
emoţii şi cuvinte-i adaugi.

Urci pe ziduri înţelesuri adânci,
să lumineze depărtările de noi,
de frunzele capătă şoptiri
în asfinţit de auz
ce renaşte.

Eu voi avea nervi luminoşi
pe care nu-i văd.

Zăvoarele se rup

la intrarea-n lăuntricul cuib
unde se schimbă curcubeul
în culori de apă,
de nimeni nu se plânge.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->