Ţi-am scris neobosită atâtea zeci poeme
Şi te-am înveşmântat cu gingaşe cuvinte,
Monedă ţi-am bătut şi te-am pictat pe steme
Cu drag şi cu migală mi te-am zidit în minte.
Ca o Șeherezadă în basme te-am cuprins.
Cu zborul nestrăin ascuns pe sub aripă
Mi te purtam zănatec în suflet şi prin vis
De calde sărutări făceam mai darnică risipă.
De tălpile desculţe o vară toridă-mi stă lipită.
Iar vine o toamnă şi pleacă iar în stol cocorii;
Singură sunt, căci tu, te-ai dus într-o clipită
Să storci de lacrimi din cerul plumburiu toţi norii.
Îl văd pe Dumnezeu trecând tot în tăcere.
Un cheag de sânge ochiul îmi invadează,
Pe fruntea-mi rece mâna-și trece ca o adiere
Şi pentr-un zâmbet însorit cu-o lacrimă pledează.
De amărăciunea mea gândeam că nu îi pasă
Şi mă-nvăţasem să nu-i aduc vreo vină,
Dar El, ca pasărea pe sârmă inima îmi lasă
Să mai găsesc putere şi-o clipă de odihnă.
Veronica Şerban
iulie 2017
Comentarii
Mulţumesc frumos doamnă, AureliaAlbAtros!
Mulţumesc frumos domnule,Mihai Ștefan Arsene, pentru aprecierea textului!