poem suprarealist
se-adună-atâtea toamne una peste alta
precum într-o carte filele rătăcite
peste tristețile noastre cade ghilotina
cerul se strânge în portofelul gol
iar pe autostradă circulă un ford
la volan un domn cu ochelari
numără în fugă teancul de dolari
pe margini plopii cântă la pian,
un soare orbitor ne scoate ochii
câmpia alunecă spre mare
undeva bate vântul, fluieră pe lângă portieră,
se joacă frunzele toamnei cu noi
părul gonește prin fluvii de cer
mânăstirile și-au deschis porțile
în muzeul clopotelor se-aude sunet
de aramă și glas de preot
era cald și pe sofa se iubeau doi
paznicul îl citea pe Nietzsche
mai mult dormea și din când în când
se ruga la Tristan Tzara
s-a lăsat întunericul peste autostrada
soarelui sună telefonul
în inel de amurg toate gândurile curg
tastează un bip o poezie o declarație
de dragoste marinele marinela
s -au gripat și motorul și biela
ne-a prins poliția iubito
viteza dragii mei ați depășit-o
pe balustrada bordului mașinii
s-au strâns toți nașii și toți finii
ne-a aruncat în haos dumnezeu
mai bine stăteam eu la locul meu…
vineri, 16 august 2013
-->
Comentarii
Toată admiraţia pentru aceste minunate versuri!