poemul pădurii
a adormit pădurea mea în noaptea asta siracuză
și aiurează printre frunze în somnul ei odihnitor
plângeam și eu în visul ei sub raza lunii orbitoare
nu mai era de mine-aproape se îngropase în trecut
vremea amuțise toată în tril de privighetoare
se-auzea un corn departe aiurând în visul nostru
era târziu iubirea mea murea încet pe val de ape
stăteam la margine de timp printre gânduri și tăceri
se răsturnase parcă timpul ziua de azi părea de ieri
era târziu era amurg și frig de cer picând a rouă
și noaptea ce cădea-n culori cu sclipetul de platină
enorm ciurel era și cerul cu stele mii ce clatină
o-ntreagă lume de planete învârtejite-n zborul lor
a adormit pădurea mea cu visele copilăriei
în nopțile ce vin cu brumă topindu-se-n aurării
însăși luna cade sumbră și devine ca o pastă
și se varsă cu găleata peste colbul din câmpii
dorm fântânile pe vizduri pe o pernă de izvoare
sprijinind cerul pe cumpeni dorice coloane vii
în acest pustiu de noapte s-au adunat ursitori
săpând greu prin întuneric la tuneluri de speranțe
descifrându-ne din soartă o fărâmă grea de viață
din neliniștile surde cu conturul imprecis
demonii aprind lumina aruncându-și prin altare
trupul lor în focul sacru pe unde-a trecut și crist
totul tace, lac, pădure, stele și luceferi suri
ce pândesc acum în noapte somnul unei dragi păduri
unde ești copilărie de ce fugi dintre oglinzi
tu mă pierzi pe zi ce trece uitând chipul meu de-atunci
nici n-ai existat vreodată poate eu te-am inventat
tu pădurea mea de vis ai trecut în altă lume
o poveste de iluzii pe un gând bătut de vânt…
prin carpați răsare luna ori ești tu spălându-mi fața
fă-mă tânăr cum eram când îți sărutam piciorul
of dalila mea cea hoață nu sunt eu samsonul tău
nu crede-n puterea mea nu am dărâmat eu templul
tu erai frumoasă foarte eu un june de satan
te-am furat ca pe-o cadână te-am divinizat un an
după care despărțirea a venit ca o povară
eu intrusul ce iubise tu femeia ce-ai trădat
unde sunt acele timpuri s-au sfârșit pe ararat
degeba ți-am mai cântat flautul bolnav de ciumă
a tăcut a disperare fiind furat de un orpheu
tracul ce a-mpânzit o lume răspândind cântecul meu…
miercuri, 5 iunie 2013
-->
Comentarii
Versuri minunate!
Citit cu toată admiraţia