poemul timpului
dă-mi doamne timp îmi zice sufletul meu
să mă odihnesc în acest univers solitar
aruncând fulgere albastre spre această lume
lasă-mă să mă rătăcesc pe poteci călcând pe covorul
de frunze al acestei solare toamnă
ca într-un palat de cristal și să lustruiesc luciul lunii
pe care alunecă noaptea șerpii și șopârlele argintii
printre stolurile de nori bătând aripi de vis
spre plopii care cântă rondelul frunzelor călătoare
seară barbară cu miros de verbină ce ucizi
ultimul trandafir care se zbate sub brume
de acum timpul va curge răstignit pe calea lactee
și apele vor duce la vale amintirile noastre
înecându-le în marea de amar a singurătății
cad în mine aripi de vocale lungi care mă mângâie
lasă muritorule zic chiar dacă timpul
îți încrețește obrazul țărâna ta se va face rune
și carnea ta începe să sune a piatră
din care se vor construi marlile piramide
ale unui nou egipt ce va străluci prin martie
stau pe marginea lacrimei și privesc stelele cum curg
și cum ard ca rubinele peste acestă câmpie în flăcări
văd pe crimhilda și pe sigfrid zburând pe cer
în marea lor dragoste trecând prin vreme
cu iubirea și cu ura după ei scuturând mitul
de zgura timpului fată cu părul ca mătasea porumbului
ce miroși a aglice și-a vânt de dobrogea
mai ții minte prima noastră sărutare
am șuvița ta de păr răsplată pentru a nu te uita
și vreau să leg umbra ta de lumină și să te-nviez
din amintire să nu mai fii doar umbră ci adevăr…
vorbește-mi ca apa ca râurile ca rândunelele
ca vântul ca arborii ca frunzele acestei misterioase toamne
întinde-mi mâna ta de acolo de unde ești
și eu te voi căuta sunt sigur pe la toate răspântiile
să-ți povestesc despre lungul drum
rătăcit al lui ulise prin timp…
miercuri, 6 noiembrie 2013
-->
Comentarii
Toată admiraţia pentru acest poem minunat!
Mulțumesc Aurora. Mersi mihaela.
Ce timp frumos si cat de minunat ii este drumul!
Un poem de excepţie care face parte într-adevăr din zona poetică.
Încântător, rezonant, bine măiestrit.
Felicitări!
.
Cu bucuria lecturii,
Aurora