A mai căzut o "lacrimă"
pe foaia albă...pură
ce se transformă-n patimă
când versul iar te fură.
În agonia de cuvinte,
deschizi ferestrele spre lume
căci versurile îți sunt sfinte...
poet...fără hotar și fără nume!
Tu... din nevruta nepăsare,
aduni cuvintele-n mănunchi
și le arunci peste hotare
de gânduri, tranformate-n trunchi.
Din cețurile înghețate,
aduni târziul de lumină
iar slova ta ca o cetate,
mângâie suflete și-alină!
Poet de suflete rănite...
oferi doar perle fermecate
pentru persoanele-obidite
și vindeci rănile cu-o carte.
Din toată truda ta de pan'acum,
ai adunat cuvinte ferite de-ntuneric
și n-ai lăsat "agoniseata" ta oricum;
ai transformat-o-n vers eteric.
Poete... ai săpat cărări pierdute
pe treptele de vers lăsate-n carte
și glas ai dat vocilor mute,
să strige, când vei pleca în moarte.
Dida Diana Cioponea.
-->
Comentarii
Maria Niculescu , Multumiri si pupicei!
Poet de suflete rănite...
oferi doar perle fermecate
pentru persoanele-obidite
și vindeci rănile cu-o carte.
Felicitări, DIANA, scumpă prietenă!
Lecturat cu plăcere!!!
Foarte frumos!Mi-a făcut multă plăcere lectura!Felicitări!
dacă într-o zi poetul... tace măcar vioara să râmână vie!
Cu multa admiratie!