Oglinda cerului revarsă
în căuşul timpului,
piatra nemuririi îngreunată
de gânduri, gânduri, gânduri...
o flacară veşnic aprinsă
(dorinţa de a scrie o poezie)
îşi despleteşte lumina
în albul imaculat al inspiraţiei,
singura latură umană necontaminată
de graba
frumuseţea
sau urâţenia
anilor
prin păienjenişul cuvintelor
ideea îşi croieşte drum
(cum râul îşi sapă albie)
împodobindu-se cu flori de mac
simbolul iubirii
şi în agonia spranţei
ţese lumina
în amiezi învolburate
poetul
ederă cu muguri noi
înfunzeşte în fiecare rând scris
aşterne umbra binefăcătoare
între doua tăceri
şi printre năluci cu aripi de îngeri
înalţă
odă poeziei
val de bucurie caldă.
-->
Comentarii
multumesc frumos...