Poezia,
suma înțelesurilor
și neînțelesurilor
din noi,
smulge din adâncuri,
psalmi de gând cu zbor ușor,
solfegii de dor din strune de vis
cu surâs înorat
sub apăsări de vânturi.
Poezia culege din întunericul
sufletului inundat de neputință,
cruda întristare,
năruind castele de nisip în marea durerii,
din dorința expresă
de a cântări clipa,
când speranța nu mai are aripi
de zbor.
Poezia,
lanț cu zale din cuvinte,
ucide sau înmugurește gândul,
țese speranțe care se pierd
în veșnica sfâșiere a nopților
în zorii zilei,
sau
în lumina divină
a poveștilor zidite în amintiri.
Poezia,
pelerin pe cărările eului,
țese din cuvinte
iubiri nemuritoare,
bucurii albe cu aripi de petale
ce cad pe nisipurile alunecose ale destinului,
compune Oda bucuriei
în partitura sorții,
când soarele răsare,
înflorind metafore de lumină.
-->
Comentarii
va multumesc mult...
"Poezia,
pelerin pe cărările eului,
țese din cuvinte
iubiri nemuritoare,
bucurii albe cu aripi de petale
ce cad pe nisipurile alunecose ale destinului,
compune Oda bucuriei
în partitura sorții,
când soarele răsare,
înflorind metafore de lumină."
Incantatoare versuri! Admiratie!
Minunate versuri!
multumesc mult Agafia...
Îmi plac aceste sensibile "definiţii" Frumos!