Versul se naşte smălţuind cuvinte
ca tăişul coasei prin ierburi
la răsăritul soarelui,
fără ca ochii să pună geană pe geană.
Uneori se-nfiripă cum cântecul
plimbând sunetele pe portativul urechii
până ce capătă un susur de apă
purtat prin toate formele de relief
făcându-mă rob.
Gândul îl las scris pe genunchi
ca o rugă în faţa lui Dumnezeu
nevăzându-l.
Acum tot ce simt nu spun,
ce spun o să vă intre sub piele
înmugurind inima cum oul
aşezat sub cloşca universului.
Aştept până iese verbul poeziei
îi cresc aripile, îi înfloreşte cântul
şi se hrăneşte cu vorbe
şlefuite sonor pe hârtia zilelor.
-->
Comentarii
Frumos!