înmugureşte dragostea
cade seara cu minuni
peste răi şi peste buni,
cu un cer de platină,
stelele se clatină,
noaptea-i seacă şi e plină
de luceferi şi lumină,
creşte iarba peste stele,
peste gândurile mele
şi luna când răsărea
o vedeam cum sângera,
cum cădea şi ea în iarbă
şi voia ca să mă soarbă,
treceau apele-n apus,
luna jos şi luna sus,
se plimba prin cele astre,
turma orelor albastre,
se închide, se deschide
trecând prin spaţii lichide
şi spre dimineaţă piere,
topindu-se în stropi de miere;
nopţile de primăvară
sunt vise de căprioară,
cu un cer de îngeri sfinţi,
din părinţii de părinţi
şi ne vântură lumina
şi ne-amestecă cu tina,
aburi suind către vânt,
ieşind parcă din pământ
şi din margini de pustie
ne aduce bucurie,
frunzele-aproape nebune
ne cântă dorul pe strune
şi coboară mii de flori
înmiresmate de culori
şi peste acest pământ şi stea
înmugureşte dragostea…
marţi, 22 martie 2016
amintiri…
laptele zorilor umple
puţurile uitate
ale acestei primăveri,
creşte o viaţă nouă, frunze,
trunchiuri fragile, flori, gâze,
heroglifa unui zgomot
zace pictată în aer
peste grădina mea,
o lumină de ambră peste tot
din care fug încet sunetele,
s-au şters demult paşii fetei
care-mi apărea ca o naiadă
şi-mi mângâia fruntea
surâzând şi vorbind ca un zeu,
spărgând clipa-n ţăndări
şi fermecându-mă,
eram ca limpezimea
ce lunecă spre stele,
ca roua-n palma ierbii,
de constelaţii beat,
o vedeam prin lucarnă
cu paşi uşori săltând,
precum un vis de umbră,
plimbându-se prin gând…
venea parcă dintre astre
ca pasărea fără cuib
mirosind a mărgăritar,
păzind visele mele;
încă o mai aştept
să-i aşez la picioare
straturi de veronicuţe
ca să n-o doară urmele
pe care le-a lăsat…
sâmbătă, 19 martie 2016
balada primăverii
seara când este răcoare
se varsă luna-n urcioare,
când cerbii vin să se-adape,
cad luceferii pe ape,
noaptea visele îşi coase
pe genele somnoroase
şi pe feţe de lăicer
urcând dorurile-n cer
şi pe trup de sânziene
ne cade somnul în gene;
ce miresme de penel
pictate în chip şi fel,
peste tot răsar doar flori
pline toate de culori,
de la verdele aprins
până la albul nestins
şi de la un timp încoace
verdele-galben se face,
lăstuni fulgeră pe ape,
vin muscuţe să se-adape,
maicile-s gata de rugă,
mieii toţi o iau la fugă,
calcă îngerii prin rouă
prevestind o slavă nouă,
stelele cad în fântâni,
se strâng mioarele-n stâni,
umbrele cad în trecut,
pe un timp sărac şi mut,
apar doar năluci şi hore,
peste putredele ore,
cuiburi de singurătăţi
trec în timp, în alte dăţi,
iară drumul cel stingher
face graniţă spre cer,
cade ploaia de inele
peste simţurile mele,
fată-plantă vorbitoare,
te-ai născut printre fecioare,
răsucind dantelele
şi furând inelele,
visând nunţi împărăteşti
cu inelul tău pe deşti,
ce-avenit într-un târziu
şi-i turnat în argint viu;
orb să fii şi să nu vezi
cum creşte iarba-n livezi,
cum cântă râul pe luncă,
descântându-ne de brâncă,
cum apar şi apoi pier
licuricii pân la cer,
cum spală luna pe cale
picioarele în sandale,
cum trece duhul în boare
pe aripe de izvoare,
cum urcăm în munţi de fum
rătăcindu-ne pe drum,
cum se lasă sera-n gând
ca lumina pe mormânt…
luni, 21 martie 2016
-->
Comentarii
Mulţumesc Viorel Croitoru.
Da, e frumos la dvs. în suflet... Și frumosul a dat pe dinafară prin vers, prin muzica cuvintelor. Admirație!