Înfricoşat, m-am pitulat, m-am ascuns la umbra
din lumina (a)prinsă, la banca noastră, tată.
Muşuroaie, oameni
urcă
şi
coboară
cu flori în mână. Sunt
la poartă. Poarta aceea mare de la intrare. E proaspăt
vopsită şi curată. Străluce bine „gardul de afara”, înlăuntru
ia
du
-te mai încolo şi priveşte poarta ceea mică şi închisă,
cu timpul,
de rugină. Am lipsit de la judecata de înapoi, nu
m-am trezit înainte de vreme. Nu m-a lăsat somnul să dor(m)
dorul şi nici genunchii nu mă dor şi şoapte mă strigă, în picioare,
alerg
şi
Sufletul
e bine, acum, prinde glasul aripilor deschise. Zboară. E senin şi albastru
cerul.
06.03.2016 ora 13,54’
-->
Comentarii