În umbra valului cărunt,
Pulsul meu strigă aspru: Sunt!
Lumina-mi prinde chipul trist
Și-afirmă, blând și clar: Exist!
În conjugarea lui a fi
Ne încurcăm ca doi copii
Și alergăm spre nicăieri
Uitând de mâine sau de... ieri.
Îmi învelesc sufletul, lent,
Doar în ideea de prezent.
Recuperez ca pe-un magnet
Un zâmbet de la amanet.
Să strig? Să urlu fără rost?
Îl las în urmă pe „am fost”,
Căci pasul meu, cel dilatat,
În veselie s-a mutat,
Sudează pronumele noi
Ce-a răsărit după trei ploi,
Când vântul ne striga, țâcnit:
Mutați iubirea-n infinit!
-->
Comentarii