Ne-am regăsit
două tomnatice, târzii elegii,
pictate în clipa din noi
şi timpul de afară.
Porţi pe chip nori palizi
şi păsări migratoare.
Manole, vultur obosit,
bătrân şi singuratic,
dărâmi zidurile,
să-ţi lecui sufletul
curtat de îndoieli,
despleteşti răspunsuri obscure,
robit de căutările tale,
la răscrucea dintre un acum
şi un apoi incert.
Eu îţi urmez peregrinările
pe cuşma neagră a luminii
din sufletul bolnav de întrebări.
Uneori simt cum te îndepărtezi,
ademenit de sirenele necuprinsului
Îţi conturez urma paşilor,
licurici prinşi în roua ochilor aşteptare,
să regăseşti drumul înapoi.
Am învăţat să-ţi iubesc plecările,
să fiu eu aripa libertăţii
şi întoarcerilor tale.
Te privesc mulţumită,
până când o altă definitivă clipă
să-şi spună cuvântul.
Poate acum n-am să te mai pierd,
poate e ultima trecere,
poate e ultimul cerc,
înainte de a curge-n lumină.
-->
Comentarii
Multumesc, Lenus si Valeria!
Cu drag si pretuire,
Mi-a placut mult!Drag si pretuire!
Frumoase versuri!