Era pe vremea infatuării sublime,
trufia se împăuna cu orgolii vechi.
Ei, iarba şi frunza-i mângâie tălpile,
toamna se strecoară bacantă prin vii,
le face copiilor mustăţi de must
timpul mutându-se cu de-a sila în ei.
Unde sunt zilele mai călduroase ca focul?
Povestea-i mai frumoasă decât dimineţile brumate
de parcă mă-nţeapă consoanele-n piele
şi-i ţes o pânză groasă-n mâini
să-i acopere trupul mai frumos decât ele.
Mai libere decât sunt eu de liber,
mai pline decât pot respira deplinul.
-->
Comentarii