Gonea flămând şi însetat de sânge
În jungla vieţii-n asfinţit de soare,
Pornise în cumplita vânătoare
La care foamea l-a putut constrânge.
Atunci când ochii-i luminau sălbatic
Şi reflectau în noapte luna mută
Era un semn că prad-ar vrea s-asmută
Gonind-o-n locul trist şi singuratic
Pe care-n vrerea sorţii îl numea acasă.
Prinzând feroce-n braţe-acea captură
Dezvălui o splendidă făptură
Ce-i smulse-un murmur: "Cât e de frumoasă!"
Nu mai mâncase-aproape de o lună.
Neiertătoarea foame îl strivea,
Dar ochii… ochii ei, atunci când o privea,
Erau aproape gata să-i răpună
Acele animalice instincte,
Dar imedeat îşi scutură privirea
Descatuşându-se din amăgirea
Urzită de a stărilor conflicte.
O inşfăcă târând-o, de îndată
Doi colţi uriaşi se văd ieşind din gură,
Se-apropie cumplita muşcătură,
Dar pielea… pielea ei catifelată,
Cu aroma-i plină de savoare
Răpuse demonul sălbatic
Din sufletul său cald ţinut ostatic
Şi-o transformă-ntr-o dulce sărutare.
Povestea noastră este pe sfârşite
Căci dragostea învinge-ntotdeauna,
De-i înger sau e demon e totuna,
În faţa ei-s doar palide ispite.
Căprar Florin
-->
Comentarii
Frumos!
Multumesc frumos doamna Silvia !
Multumesc frumos doamna Agafia !
Multumesc frumos doamna Lenus !
Frumos! Aprecieri sincere.