Eram decisă sa renovez apartamentul. Găsisem întâmplător 8.000 RON ascunşi de tatăl meu între filele unui dosar. Era un obicei de-al lui să ascundă bani şi să jure că nu are niciodată bani puşi de-o parte. Erau multe de făcut în apartament: de schimbat gresia şi faianţa, de pus parchet, de zugrăvit…
Dan avea atunci 33 de ani, era mai mic decât mine cu 6 ani, absolvent al Facultăţii de Drept şi anul II la Institutul de Teologie. Plecase din Roman de la vârsta de 15 ani, în urma unui seism puternic: tatăl său se sinucisese, iar mama se recăsătorise. Ceilalţi trei fraţi ai au rămas în Roman.
A fost o întâmplare sau destinul, nu ştiu, faptul că Dan, recomandat fiind de preotul meu duhovnic, a ajuns să renoveze apartamentul meu. După o perioadă de timp, Dan a simţit faţă de mine o atracţie şi în cele din urmă s-a îndrăgostit. Nu vroiam să cred aşa ceva, eu ştiindu-mă cu o sănătate fragilă, mai în vârstă decât el, cu principii şi mentalităţi sănătoase.
Dan a terminat lucrările de renovare după trei luni de zile, dar acest lucru nu însemna că-şi încheiase socotelile cu mine. Îi plătisem pentru toate eforturile făcute. Îi plătisem mai mult decât preţul pieţei de atunci, deşi el, cu gândul aiurea, m-a rugat să nu-i dau nici un ban. Cum ar fi fost posibil? Renunţase la slujba sa de pe şantier. De-a lungul vieţii lui poate că mai făcuse greşeli, dar acum era o nesăbuinţă faptul că renunţase la serviciu, ba mai mult decât atât, făcuse şi o cerere de îngheţare a anului II de facultate.
Promiţându-mi cu lacrimi pe obraz, că nu va înceta să mă iubească niciodată, s-a aşternut pe chipul lui Dan o umilinţă ce nu o puteai vedea decât în ochii unui câine alungat şi bătut de soartă. A plecat târziu la el acasă. Acasă este impropriu spus. Locuia împreună cu alţi trei colegi de şantier la un cămin de nefamilişti.
Deşi îşi dorise de atâtea ori moartea, Dan acum îşi dorea o iubită, o familie, un cămin. Dar pe mine mă dezgusta gândul unei relaţii cu un bărbat mai tânăr pentru care nu simţeam decât milă.
Dan m-a urmărit în neştire pe străzi. Apărea pe neaşteptate la serviciul meu. Apărea în staţia de autobuz. Apărea la biserica pe care o frecventam. Necazul era că eu nu mai vedeam ce era sublim în el: curajul, spiritul de sacrificiu, mila, priceperea sa de constructor. Uitasem faptul că o ajutase pe bunica mea în ultima perioadă a vieţii ei, că a dus-o în braţe, că a hrănit-o cu linguriţa ţinând-o ocrotitor de mână. Urmăririle, telefoanele repetate la orice oră din zi şi din noapte m-au uimit, vlăguindu-mă, devitalizându-mă de orice putere, de orice speranţă că s-ar mai putea schimba în bine ceva. Credeam că tot ce face el este o simplă exaltare lipsită de sens, că este un simulant sau mai degrabă un obsedat.
Când toate acţiunile lui Dan s-au amplificat, am făcut o plângere la Poliţie pentru hărţuire şi tulburarea ordinii publice. Şi uite că am fost şi a doua oară la Poliţie şi atunci am simţit că am coborât până în fundul iadului.
A mai continuat un timp aceeaşi stare de lucruri. Într-o zi mi-am adunat toată puterea din suflet şi i-am sugerat să plece în străinătate, la muncă.
A trecut de atunci aproape un an. Nu am mai ştiut nimic de Dan. Dar în răstimpul acesta tresăream la fiecare bătaie de vânt, la fiecare zgomot venit din urma paşilor mei, la fiecare umbră necunoscută.
Când m-am simţit din nou în rândul oamenilor trecuse o veşnicie peste mine.
Cu vremea, uitasem şi iertasem purtarea lui Dan, un pretendent la dragoste. La dragoste cu sila. Se poate face dragoste cu sila? Se poate, dar intrăm sub incidenţa prevederilor din codul penal.
Chiar pe data de 4 ianuarie 2008 am primit un plic roşu, parfumat din Marea Britanie. Am tresărit când am văzut numele expeditorului pe plic. Expeditorul era Dan. Am desfăcut plicul şi am scos felicitarea. Aceasta conţinea cuvinte frumoase, cuvinte de dragoste, urări de sărbători pentru mine şi familia mea.
Aşa se face că am început anul cu gândul spre trecut, spre amintirile mele grele şi dureroase, ţinând în mâna-mi tremurândă încă o dovadă a unei iubiri neîmpărtăşite sau mai degrabă a unei obsesii ce avea să moară odată cu Dan.
-->
Comentarii
Multumesc Mihaela. Această întâmplare este reală, nimic nu este exerciţiul imaginaţiei mele. Câteodată, până si eu trăiesc incredibil. Cu momente de acalmie apăsătoare şi cu puseuri dure de existenţă.
O dragoste care nu este împărtăşită este dificil să o alungi, necesită obligatoriu tărie de caracter, dar o obsesie este periculoasă, pentru că necesită intervenţia unei terţe persoane, şi aceea este medicul psihiatru.
Dar este foarte greu când este vorba de dragoste, pentru că de multe ori e greu de înţeles.
Felicitări!, Miha pentru această povestioară.