Când dorm ademenind privirea
Spre zări de vis îndepărtate
Am revelat ades uimirea
De-a fi când mai aproape, când departe...
De liniştea cea de uitare
De tot ce este omenesc, sublim
De drumul către ea cea zare
Pe care-n flori de gheaţă-o regăsim
În timpul cel uitat cândva
Stau nemişcat, purtând în mână
Aidoma cu umbra ta
Privirea ce a tremurat cu râvnă.
Nu mai e chip pentru visare
De auster m-am săturat
Dar regăsesc o alinare
În gândul tău frumos, curat.
Am tresărit în zorii dimineţii
El somnul fost-a doar o veghe
Stam nemişcat, cu ochii cât pomeţii
Rememorând prea-binele pereche.
-->
Comentarii
Frumos!
prea bine, poete! prea binele pereche, rememorat, retrait...