Prea mult...
Prea mult ne ducem pașii prin rușine,
Prea mult prin nesfârșitele nevoi,
Ne-alăturăm blestemelor de mâine
Căzând ca morții noștri din-napoi.
Moartea coboară singură la treabă
În acest colț de rai cu suflet românesc
Prinzând cuvinte care lasă-n grabă;
Înstrăinat pământul strămoșesc.
Și chiar acum când scriu îi simt prezența
Se leagănă pe ramul meu de timp
Lăsându-i numai inimii decența
Să treacă prin vâltoare-n contratimp.
În setea ei, moartea face risipă
De vieți trecute, parcă făr’ de rod,
Precum durerea satului ce țipă
În gura mare ca orice nerod.
Și iartă doar nimicul din ființă
Ce-n moartea lui rămâne-va plinit,
Și mame mor cu fiii în velință,
Dar mor și cei ce încă n-au venit.
Muri-vor ei cum încă nu se moare
Când luxul vieții noastre îl plătesc,
Însă străbunii au murit din floare
Cum moare astăzi satul românesc.
Că azi nebuni suntem scăldați în vină,
Eu ca țăran sau el ca un cocon,
Murim în România ce-o să vină,
Iar moartea s-o scuza zicând: pardon.
Ea va umbla într-un dezmăț pe stradă
Cu nasul roșu ca un soare ars
Făcând din secerișul ei paradă
Apoi spre ceruri o va lua la pas.
Va regreta săraca, făr’ de margini,
Că morții nu-i mai poate osândi,
Fiindcă-s trecuți de ale zării pagini
Ca un vulcan erupt în orice zi.
În palma vieții-ntinși ca într-o carte
Au fost aici în satul românesc
Și fiecare a murit în parte;
Dând moștenire sânge strămoșesc.
Dar noi ne ducem pașii prin rușine,
Și mult prea mult recurgem la tăceri,
Astăzi murim ca un blestem ce vine;
Să zdruncine ființa de puteri...
Cerasela Jerlăianu
-->
Comentarii
Mulțumesc ! Să dea Domnul să avem zile luminate!
Un protest pe care-l aplaud. Felicitări!
Mulțumesc, Aurelia! Zi frumoasă și ție!