PRIETENII...
Mi-a fost dat să cunosc colegi
În patruzeci și cinci de ani,
Cât am slujit la stat cu zel,
Fără pretenții la mulți bani...
*
Erau, totuși, cu valoare,
Puteai trăi ca să nu mori,
Eram egali în adresare:
Tovarășe, era-ntre noi.
*
Și răspundeai mereu Prezent!
Iar dacă nu-i erai pe plac,
Se întorcea la minus grade
Și te regula... cu drag.
*
Nu cadouri mari doreau...
Miere, cafea... cartuș de Kent,
Altfel, prin dos, te prelucrau,
Că tu n-aveai... un argument.
*
Erau marcați cu marcă în unicul partid;
Își osândeau și neamul fără niciun scrupul;
Erau pe ducipali, călări, printre înalte astre...
Pe noi, umilii lor prirteni, ne tot loveau cu...pucul.
*
La șefii lor, mai marii, dacă aveam chemare,
Nu ne lăsau să mergem, de teamă că vorbim.
Mergeau cu lingușeli și laude deșarte;
Altfel, cu vârf și îndesat, pârâții să plătim!
*
Timpul „n-a avut răbdare„ și... iată, a sosit.
Au căzut Balcoane Mari, cu Comitet cu tot;
Iar șefii noștri, de ani, cu noi concetățeni,
Acum disprețuiți, își ling cățeii-n bot.
*
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii