Cu fruntea-n mână mă gândesc...
freamătă trecutul atât de rece.
Din rama amintirii doi ochi zâmbesc,
vântul nepăsător pe lângă geam trece.
Toate dorm în întunericul nopții,
numai frunze multe pe ram înverzite.
Stelele adunate luminează pereții,
o lacrimă pe foaia albă povestește.
Amintiri, vorbe adunate în suflet,
de surâsul tău cald colorate.
Pictate mulți ani pe a sufletului șevalet,
la geam s-au strâns stelele toate.
Vânturile nopții scutură tare tăcerea,
ploaia începe încet, încet să cadă.
Atinsă de vânt o frunză suferea,
la geam zorii încep să se vadă.
Cu fruntea-n mână atentă privesc...
primăvară printre multe frunze ezită.
Amintirile în ramă multe povestesc,
doar ploaia vine la geam în vizită.
22.03.2020
-->
Comentarii
Mulțumesc!
mai trec si prietenii, sa stii.
Nicoleta, am citit poemul, o.k.