primăvara-n țara mea
poemul meu se-apropie de tine
primăvară și-ți sărută
florile teiului
cu mirosul lor îmbătător,
e luna mai,
apele curg în eternitate
cum curge timpul în infinit,
bucuriile rămân în urmă
să le secere Pan
cum secerau țăranii grâul
pe ogoarele fără de sfârșit ale câmpiei,
poezia urcă pe cărările munților
într-o metafizică neînțeleasă,
amurgul divinizat
cade-n apusuri roșietice,
lumi în filigrană se strecoară
prin razele de lună
și sunete de orgi fantastice
cad peste tăcerile mele
ca și frunza foșnind
care zboră cu vântul pe la ureche,
mă plimb prin țara
cu nume de doină și de basm,
sfinte plaiuri dacice
ciobănite de Basarabi și Mușatini,
printre salcâmii albi în floare
se scurge mierea pe pământ,
e calea raiului bătută
de Cristosul cel de taină,
unde fluturii dansează
hora lor în roiuri prinși,
unde dorm fântâni pe vizduri,
înălțând la ceruri cumpeni,
furând razele de lună,
prin izvoare tăinuite,
umplând ugerele lor;
deși mă vântură lumina
prin cenușa-n care dorm,
eu mă simt atins de vrajă,
dând mâna cu nemurirea
și iar mi-e dor și mor de dor
de pământul meu natal…
vineri, 16 mai 2014

Comentarii