Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.
Ea se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.
De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.
Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.
Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.
Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.
-->
Comentarii
Citit cu drag!