Tot ce este profund pornește din iubire. Când iubești, întunericul este parfumat de adierea unei îmbrățișări, de tăcerea unui val înspumat, de neliniștile ploii, de amintirea ascunsă într- o lacrimă.Este frumos să trăiești pentru a iubi, pentru a dărui frumusețea iubirii.
Îmi amintesc ziua când m-am trezit dintr-un somn adânc și m-am întrebat unde sunt. Am privit cerul senin, malul înverzit și cu încântare, adânc am respirat. Am tot privit și încet am știut unde sunt, ascultam muzica pădurii împreună.Ne răsfățam la soare sub veghea unei clipe călătoare, ascultam trilurile ascunse printre ramuri.
M-am trezit bine, dau drumul unui gând să hoinărească prin pădure. În liniștea zilei îmi place să stau multe ore afară.Mă odihnesc deseori cu gândul departe. O boare de lumină îmi atinge umărul printre ramurile verzi ale pădurii, așa ca în anii copilărie, când îmi atingeau creștetul capului. Pot să stau multe clipe cu trupul lipit de un brad, îmbrățișându-l cu iubire. Îi ascult respirația, îi simt căldura care-mi liniștește sufletul. Și iată după mulți ani mă plimb printre aceeași brazi, aceeași lumină, aceeași bucurie, aceeași iubire. Gândul desface cortul plin de amintiri..., culeg o floare.
Când soarele alunecă spre asfințit îmi așezi pe umeri un șal, zâmbesc când stelele strălucesc pe cer. Ascult foșnetul pădurii, trosnetul vreascurilor pe cărările umbroase. Mă așez cu capul pe o pernă de mușchi verde, ascult cum curge încet o apă liniștită. Luciurile luminii alunecă în văzduh, norii se scutură puțin prin adâncimi de codri. Numai noi printre miresme ascultăm un cântec din tinerețe.Lângă clipa care trece, ploaia începe să alunece prin tăcerea verde a pădurii. Timpul se măsoară prin multe clipe de iubire, soarele apusului mângâie genele. În umbra amurgului se odihnesc amintirile. Pe pervaz ploaia bate cadențat. Împletesc în suflet clipe de neuitat, nopți înstelate..., plouă cu liniște.
Târziu, punându-și soarele în spate, ziua se ascunde printre alte clipe călătoare. Un cer de amiază, mii de culori pictează și boarea încet ne șoptește printre brazi.. Când ultimele raze fulgerau spre seară, amintirea unei clipe se ascundea în suflet. Sub bolta înfrunzită, liniștea deplină ne-a adus o dulce odină și o îmbrățișare.
Prin perdelele de taină ale nopții numai de vânt atinse, norul plânge peste iarba verde. Când plesnesc boboci-n floare, mergem liniștiți de mână prin pădure. Ne așteaptă luceferii nopții ca să nu ne rătăcim. Multă vreme vom fi departe de lume, vom lua apă de izvor rece. Împletim în noi vise când boarea se unduiește printre crengile înverzite. Un ropot de stropi zgomotoși de vară ne gonește sub un brad. Prin frunzișul verde al inimii curge molatic noaptea de vară. O frumoasă amintire, Luceafărul răsare printre miresmele pădurii. Sub bolta de frunze, liniștea este deplină. Pleoapele aproape închise, brațele adunate într-o frumoasă contopire. Stropii sclipesc, se preling pe trupuri ca o gingașă mângâiere. Tremură printre genele tale ploaia amintirii. Câteva raze sălbatice se deschid în lumina dimineții și se scutură de rouă..Cum zorii de zi răsar, mă îmbie în tihna dimineții o melodie.
-->
Comentarii
Lecturat cu mare drag!