să ne iertăm sau nu taţii?
şi când pot fi ei iertaţi,
în moartea lor sau în viaţă?
ce se întâmplă dacă şi noi,
copiii taţilor noştri,
devenim asemenea lor?
copil fiind
uram ceea ce deja mi se întâmpla
şi mă uscam pe interior, scorburos,
de parcă o lumină rea mă sfredelea
din cap până în picioare
ce este mai trist
este că nici nu bănuiam
că am să devin ca el,
de parca cineva semănase
în bărbaţii neamului meu,
neputinţa de-aş vedea fiii, fiicele
cum cresc,
cum se înalţă la soare
sau cum devin şi ei părinţi...
îi privim pe furiş pe copii
să nu ne simtă cum le cerşim un semn
sau ne înfăşurăm sufletele cu câte o amintire cu ei
şi ne închidem în noi ca într-un mormânt.
îmbătrânim urât şi nici măcar nu ne dăm seama de ce...
eu mi-am iubit tatăl
aproape că nu l-am urât
l-am şi iertat,
dar nu ştiu cum, aşa s-a întâmplat,
nu am fost lângă el când s-a dus în pământ,
singur şi năuc ca un cuc blestemat.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 14
-->
Comentarii
Durere, neputință, resemnare închegate în seva recunoștinței paterne. Admirație.
Şi taţi de copii
Frumoase rânduri, dar trist este, că ele ne spun adevărul, cine suntem noi, copiii taților noștri
Un poem superb scris de un domn al poeziei.
Cu admirație!