Cum suspină ca o boare
Tragica metamorfoză,
De ai zice că te doare
Ofilita floare roză!
Ce descântec de păcate
În istoria de-o clipă,
De se-nnobilează toate
Prin sublima ei aripă!
Și ce pacoste de nume
În nuanțe pervertite!
Zici că nu ar fi vreo lume
Pentru tainele-i pripite!
Cavalcade-i trec prin viață
ʼN goană de nestinse gânduri
Doar ca să îi pună-n față
Groaza propriilor scânduri.
Dar te macină, te roade!
Te subjugă prin tăcere!
Pune peste vieți năvoade
Și în inimi sapă fiere!
Te imită-n întrebare
Și pozează drept naivă,
Însă cheamă lumea mare
La parada ei tardivă.
Unde sunt plagiatorii
Atârnați de floarea ei,
Păcătoșii, visătorii
La eternele femei?!
Pentru cauza-i măreață,
Ea pe toți i-ar invoca
Doar să le arunce-n față
Că nu-i Una cum e Ea.
Zici că și-a făcut un nume
Din ce vrea și n-ar putea,
Însă fuge și de lume,
Și de sine, și de Ea!
Nu ar vrea nicicum să pară
Că-i simbol de abandon,
Din istoria-i precară
Să răsune un eon.
De-ar putea să se încingă
Cu ciulini și mărăcini,
Ar dori să ne convingă
Că noi suntem misogini.
29 nov. 2019
-->
Comentarii
Cu mare drag!
Deosebit de frumos, prețuire și admirație...Felicitări!