Tăcutele răni nu mor, ci mistuie,
În taină, ca o toamnă obosită
Care-a pierdut aroma de gutuie
Și plânge, de tristețe molipsită.
Tăcutele răni ni se-nfig în carne
Plimbându-se-n artere zâmbărețe
Și se adăpostesc ca niște goarne
În pulsul ce refuză să înghețe.
Tăcutele răni se cicatrizează?
Posibil, însă-ntr-un timp îndelungat.
Până atunci în clipă difuzează -
Nesiguranță-ntr-un destin promulgat.
Tăcutele răni, ia-le așa cum sunt,
Cu fire albe, lacrimi, poate... greață,
Însă nu uita un singur amănunt:
Cuprinde iubirea, în dimineață!
-->
Comentarii
Sunt onorată pentru selecție, domnule Muntean. Mulțumesc.
Îți mulțumesc, dragă Maria-Ileana, pentru popas.
Minunat!
Îți mulțumesc, dragă Aurelia.
Vă mulțumesc pentru popas, doamnă Anișoara.
Frumos.
/Însă nu uita un singur amănunt:
Cuprinde iubirea, în dimineață!/