RÂNDUNICA MEA
Sub streașină, la fereastră,
O hărnică rândunică,
Fără cursuri de „maiastră„
Și-a făcut o casă mică.
Este bine construită:
Din pământ, pleavă și... ghici!
Cu apă fiind lustruită,
Pare a fi din chirpici.
Înlăuntru mobilată
Cum nu ți-ar trece prin gând:
Fulgi și pene, dantelată...
Cu intrare dinspre crâng.
Stau privind cum o răsfață
Al ei sprinten rândunel,
Între aripi ca în brață
O cuprinde ușurel.
Și se duc... dispar în zare,
Făt-Frumos cu Cosânzeana.
Eu rămân cu supărare...
Trebuia să îmi dau seama.
Că, și ele, păsărele,
Ca ai noștri dragi părinți,
„Se ascund în rămurele„
Să-și păstreze bunul simț.
Nu mai dau alte exemple,
Tineretul tot nu-nvață
Golurile să le umple,
Ce și le-au scobit în viață.
Mult timp mi-am văzut de treburi;
Le-auzeam în joc stupid
În miez de zi prin ‘nalte ierburi,
Cum hrana pentru pui o prind.
Și au crescut frumoși și negri
Cu greierași și cu lăcuste
Pân-au ajuns maturi, integri,
Dulceața zborului s-o guste.
Că vine toamna obosită
Și supărată să-i alunge
În altă țară însorită
Și dusul lor noi îl vom plânge.
Timpul se supune legii,
După cum o știe gloata,
Chiar de-au prins-o-n cuie regii,
Timpul îl întoarce roata.
S-a întors și primăvara
Dându-le la toate viață.
Rândunica mea, sărmana,
Sub streașină-i, la fereastră.
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii
Frumos!
apreciez claritatea poemului si limpezimea ideii. Ma simt, citind, copil in curtea bunicilor.