Am așternut în liniștea-nserării,
Pe cerul gol al nopții nesfârșite,
Petale smulse din floarea neuitării
De briza dragostei neîmplinite.
Cu-aroma lor eu ți-am pavat cărarea
Printre-nghetate roci cu nimb de stele,
Dar le-ai strivit, strivindu-mi și iertarea,
Făcându-mi praf și gândurile mele.
Din pulberea-nsetată de iubire
Împrăștiată-n vântul disperării,
Mă recompun în dulcea negândire
Din rămășițe triste-ale visării.
Dar seara vieții mele-ncet se lasă
Și orele se sfarmă-n zidul nopții,
Nici nu mai știu unde mai e acasă
Și rătăcesc în veșnicia sorții.
Căprar Florin
-->
Comentarii
Iubirea te înalță, te strivește, te încântă, te omoară câte puțin...
Speranța este cea care smulge îndrăgostitul din rătăcire.
Felicitări!
Multumesc din suflet doamna Lenus !
Multumesc frumos doamna Agafia !
Multumesc frumos Mimi !
Frumos!