Rătăcire(vis)

Rătăcire(vis)


Mă rătăceam iubito,în repetate rânduri,
la marginea pădurii, din cerul de senin
și își râdeau de mine, mulțimea altor gânduri,
toate în aripi, roți și-n gândul anodin.

Mă rătăceam în vis, pătruns doar de lumină,
în geana zilei noastre, spre zori ce așteptau
și pașii-mi alergau spre ei fără de vină,
când gândurile rele, în mine triumfau.

Dar m-ai trezit din noaptea adâncă, mi-ai dat cerul,
în anotimpul care se-aduc bucate-n casă,
cu ploaia dintr-o gară, mi-ai învelit misterul,
și-ai pus apoi iubirea și frunzele pe masă.

Am luat o frunză apoi, cu mâinile în rugă,
ți-am scris pe ea iubirea, cea zămislită-n mine,
până la cer în stare, la tine să ajungă,
ca tu să-mi dai cărarea, prin spinii...către bine.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Multumesc din suflet!

  • Iubirea aduce lumina si sufla aur peste sufletele incarcate de dragoste. La fel si poemul acesta este unul ce tinde spre transcendent si luminaza adancuri nestiute ale firii umane. Felicitari! 

  • Am luat o frunză apoi, cu mâinile în rugă, 
    ți-am scris pe ea iubirea, cea zămislită-n mine, 
    până la cer în stare, la tine să ajungă, 
    ca tu să-mi dai cărarea, prin spinii...către bine.

    MINUNAT   VIS....!  FELICITARI  !

Acest răspuns a fost șters.
-->