rătăcit printre visele mele
rătăcit printre visele mele am uitat viața de-afară
am uitat că afară bate vântul și e toamnă
am uitat că frunza a căpătat culoarea arămie
am uitat că iubita a rămas uitată undeva
într-un colț de inimă s-adune cristale reci
pentru salbele ei de vise pentru viitoarele poeme
ascult cum coboară râul din munții carpați
și trece pe lângă mine spre marea cea mare
ducând în undele lui doina și dorul spre soare răsare
mi-a rămas lumea străină marele ceas al plecărilor
încă mai bate cu limbile obosite peste ziua de azi
peste ziua de mâine din ce-am visat doar cioburi de amfore
îmi mai lucesc în mâini și catifeaua vechilor atingeri
care trece prin mine ca un foșnet de nălucă
văd cum vântul se cațără pe copaci eu urc pe tăceri ca sisif
prin treptele somnului să mă vindec de moarte
și văd numai o parte a cerului cea viscolită de păsări
și mai văd cum frunzele obosite se lovesc de lună
și de iluzii uneori de prea mult adevăr mi-e frică
n-am scuturi să mă feresc de prigoana unui mit
rimele mele sunt cadavre peste o lume învinsă
în care mustește fatidicul miros al speranței
am rămas într-o răspântie de lumină și nu știu
încotro s-apuc drumul în mine are urcușuri și coborâșuri
prin care mă rătăcesc și timpul rupe din mine mereu.
marţi, 23 octombrie 2012
-->
Comentarii
Citit cu drag acest poem minunat...Felicitări!